Un proiect dezvoltat de
în parteneriat cu

Placeholder image

Fundația Comunitară Cluj

flavia.preda@fundatiacomunitaracluj.ro

1 donații
150 RON donați
Despre organizație

Fundația Comunitară Cluj derulează ClujHELP, campanie de sprijin pentru grupurile vulnerabile de la nivel local, în parteneriat cu Asociația Medicilor de Familie Cluj. Ajutăm persoanele în vârstă și pe cele cu boli cronice să rămână în casă, prin preluarea deplasării la medicul de familie și la farmacie pentru achiziționarea medicamentelor prescrise în rețetele periodice.

Share on:

Donează bani

O parte dintre persoanele vulnerabile în fața virusului se confruntă acum și cu dificultăți financiare. Riscul este ca aceste persoane să își întrerupă tratamentul obligatoriu pentru bolile cronice de care suferă, situație în care vor ajunge mai repede sau mai târziu în spitalele locale. Prin ClujHELP ne propunem să acoperim costul medicamentelor necesare (tratament pe două luni), în limita a 150 Ron/beneficiar, pentru cel puțin 100 de persoane cu venituri foarte reduse din zona metropolitană Cluj-Napoca. Cu 15.000 Ron ne putem asigura că cel puțin 100 de persoane vor rămâne departe de spitale și își vor urma tratamentele atât de necesare la adăpost de coronavirus și alte infecții spitalicești.

Nume: Fundația Comunitară Cluj

Adresa: Str. Țebei 21, Cluj-Napoca, Jud. Cluj, Cluj-Napoca, CLUJ

CUI: 23102190

Monedă RON: RO95BTRL01301205J30307XX (Banca: Banca Transilvania)

Donații
Prenume Nume Suma (RON)
Anonim Anonim 150,0
Raportare
Dată Titlu Suma (RON)
28 Februarie 2021 Finantarea unor nevoi curente de hrana/medicamente/imbracaminte pentru copii si oameni fara adapost. 150,0

Proiect dezvoltat în programul